joi, 6 octombrie 2011

Registrul de evidenta fiscala

Potrivit nomelor metodologice de aplicare a Codului fiscal persoanele care au obligatia platii impozitului pe profit reglementat de titlul II, trebuie sa completeze un registru de evidenta fiscala. Acesta se achizitioneaza de la administratia financiara de la sediul fiscal al contribuabililor.

Registrul de evidenta fiscala este compus din cel putin 100 de file si este tinut in forma scrisa sau electronica.

Completarea informatiilor in registru se face in ordine cronologica, si trebuie sa corespunda cu operatiunile fiscale si cu datele prezentate in declaratiile fiscale cod 100 si 101.

Registrul de evidenta fiscala se completeaza in toate situatiile in care informatiile cuprinse in declaratia fiscala sunt obtinute in urma unor prelucrari ale datelor furnizate din contabilitate.

Codul fiscal nu precizeaza un anumit mod de completare a registrului de evidenta fiscala care este lasat la latitudinea contribuabilului. Acesta se completeaza in functie de specificul activitatii si de necesitatile proprii ale acestuia. Totusi in Codul fiscal se face precizarea ca in registru se fac mentiuni referitoare la:

- calculul dobanzilor si al diferentelor de curs valutar deductibile fiscal
- amortizarea fiscala, reduceri si scutiri de impozit pe profit
- evidenta fiscala a vanzarilor cu plata in rate
- valoarea fiscala in cazul efectuarii operatiunilor de reorganizare, lichidare si alte transferuri de active si titluri de participare

Totusi, pe langa acestea, este indicat sa se mentioneze si informatii referitoare la urmatoarele operatiuni:

- deduceri efectuate pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare
- venituri neimpozabile si cheltuielile aferente acestora
- modul de calcul al deductibilitatii anumitor cheltuieli (protocol, sponsorizare, sociale, perisabilitati, altele)
- cheltuieli nedeductibile
- provizioane si rezerve
- modul de recuperare a pierderilor fiscale
- credit fiscal
- pierderi fiscale externe
- impozit aferent activitati de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu